Dr Cristina Criastache


 
Cristina Cristache

Medic Primar Chirurgie Generala
Medic ON CLINIC ADVANCED MEDICAL INSTITUTE - Clinica Proctoline

COMPETENTE
2003 - Master în Ştiinţe Chirurgicale.
2004 – Competenţă Ecografie Generală.
2005-2009 - asistent universitar la Facultatea de Medicină Dentară şi Farmacie a Universităţii „Ovidius” Constanţa.
2007 – Atestat de Studii Complementare în Chirurgie Laparoscopică nivel I – tehnici de bază.
2009 – activez ca medic chirurg în cadrul clinicii Proctoline.
2012 – iunie, medic primar chirurgie generală.

CURSURI DE PREGATIRE PROFESIONALA
2002: Curs de pregătire postuniversitară „Situaţii dificile în chirurgia biliară”, în cadrul celui de-al XXI-lea Congres Naţional de Chirurgie;
2002: Cursurile Departamentului Pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa;
2003 - Cursul de Ecografie Generală cu durata de 3 luni, Facultatea de Medicină Constanţa.

2005 – Curs de endoscopie digestivă diagnostică, UMF. Bucureşti, Spitalul Fundeni, Clinica Gastroenterologie.
2006 – Curs Managementul bolnavului politraumatizat.
2007 – Actualităţi în chirurgia hepato-bilio-pancreatică şi transplant hepatic, curs postuniversitar al Secţiunii Române a IASGO.
2008 – Curs Trauma Viscerală, în cadrul Congresului Naţional de Chirurgie, ediţia a XXIV-a, 04.06.2008, Eforie Nord, Romania.

DISTRIBUIE PE:
printeaza articol trimite articol
Proctoline VIDEO